money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că lipsa subvenţiilor pentru îngrăşăminte afectează Azomureş

Publicat la 22.11.2008, 14:16:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preşedintele Traian Băsescu afirmă că lipsa subvenţiilor pentru îngrăşăminte afectează Azomureş

"Atât timp cât tot subvenţionam agricultura, nu înţeleg de ce nu s-ar da o parte din sumă şi pentru îngrăşămintele chimice. Am observat că există o preocupare a patronatului (de la Azomureş, n.r.) să menţină forţa de muncă, însă mi-au spus că anul acesta au avut cel mai mic volum de îngrăşăminte vândut pe intern, ceea ce afectează bilanţul economic al societăţii. O altă dificultate o reprezintă lipsa de forţă de muncă calificată", a declarat preşedintele întâlnirea cu administraţia combinatului.

Şeful statului a adăugat că, împreună cu patronatul şi sindicatele, a identificat câteva soluţii viabile pentru cele două probleme menţionate şi că viitorul guvern va trebui trebui să găsesca formule pentru implementarea acestora.

Preşedintele a fost de părere că producţia de îngrăşăminte, care depinde de importul de gaze naturale, nu va fi mai afectată în România decât în alte ţări. "Cu atât mai mult cu cât preţul gazelor va scădea în următoarea perioadă. Nu voi spune niciodataă că economia României nu va fi afectată, însă previziunea mea este că niciun agent economic nu-şi va închide porţile. România nu va avea mai multe măsuri de sprjinire a propriilor economii decât vor lua celelalte state europene. Însă, dacă la Consiliul European din decembrie se vor modifica parametrii de implicare a statului în economie şi România va veni pe noi parametri", a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns vineri seara la Tg. Mureş după o vizită în judeţul Cluj, la Nokia şi la societatea Mechel din Câmpia Turzii. Soţia preşedintelui, Maria Băsescu, a sosit şi ea la Tg. Mureş, tot vineri seara, cu autoturismul Logan, pe care preşedintele îl va testa sâmbătă pe traseul Tg. Mureş-Praid.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite