Preşedintele ucrainean a semnat acordul de aderare a Kievului la OMC
Publicat la 05.02.2008, 18:01:34
Cei doi lideri au semnat documentul în cadrul unei ceremonii oficiale la sediul instituţiei multilaterale, în prezenţa presei. Aderarea îi permite Ucrainei să intre în clubul internaţional înainte Rusiei, cea mai importantă economie aflată în afara organizaţiei.
Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a dat asigurări că susţine Moscova în procesul de aderare la organizaţie, transmite Reuters. "Ucraina susţine deplin aderarea Federaţiei Ruse şi sperăm că va avea loc cât mai curând posibil", a declarat el.
În 25 ianuarie, Ucraina a ajuns la un acord privind termenii aderării sale, în cadrul grupului de lucru însărcinat cu acest dosar. Acordul a fost ratificat oficial marţi de cele 151 de ţări membre OMC, reunite în cadrul Consiliului General.
Negocierile de aderare, lansate în 1993, au fost "lungi şi dificile", potrivit preşedintelui gupului de lucru al OMC, ambasadorul din Chile Mario Matus.
Parlamentul de la Kiev urmează să ratifice acordul de aderare la OMC înainte de 4 iulie, iar Ucraina va deveni efectiv membru al organizaţiei la 30 de zile după ratificare.
Aderarea la organizaţia multinaţională cu 150 de membri responsabili de 95% din comerţul mondial reprezenta un obiectiv-cheie pentru preşedintele Iuşcenko şi ar trebui să aducă mari avantaje pentru economia acestei foste republici sovietice şi pentru populaţia sa, în condiţiile în care 30% dintre ucraineni trăiesc sub pragul sărăciei.
"Potrivit estimărilor noastre, (aderarea - n.red.) ar trebui să permită o creştere a PIB-ului cu 3% şi să asigure o creştere cu 7% a veniturilor pe termen mediu, în aproximativ şapte ani", consideră Veronika Movcean, expertă la Centrul pentru Cercetare Economică şi Consultanţă Politică de la Kiev.
Oleksandr Klimciuk, analist la societatea de investiţii Concorde Capital, consideră că acesta este un semnal important pentru investitorii străini.
"Investiţiile străine directe ar trebui să crească la 10 miliarde de dolari anul acesta, faţă de nouă miliarde în 2007 şi vor rămâne la acelaşi nivel până cel puţin în 2010", afirmă Klimciuk.
Membrii OMC "ar trebui să ridice toate restricţiile cantitative" vizând importurile de produse ucrainene, potrivit societăţii de investiţii Dragon Capital.
Siderurgia (24% din producţia industrială) va fi sectorul cel mai avantajat, deoarece cotele impuse de Uniunea Europeană pentru oţelul ucrainean vor dispărea, afirmă Ildar Gazizullin de la Centrul Internaţional de Studii Strategice. Pe termen mediu, producţia din acest sector ar trebui să înregistreze o creştere de 14%, iar industria chimică de 5%, datorită unei creşteri a exporturilor, consideră şi Movcean.
Agricultorii ucraineni, care exploatează unele dintre cele mai fertile terenuri din lume, pot spera, la rândul lor, să crească exporturile, în special cele de cereale, cu până la 15% pe termen mediu, potrivit unui expert.
După aderarea Kievului la OMC, negocierile prevăzute cu Uniunea Europeană pentru un acord de liber schimb vor deschide perspective suplimentare pentru agricultorii din ţară, considerată deja "grânarul Europei".
În schimb, industria agroalimentară, până în prezent protejată de stat, riscă să se confrunte cu "cel mai puternic şoc" din istoria sa recentă, cu o posibilă încetinire a ritmului creşterii sale cu până la 12% pe termen mediu şi cu o dublare a importurilor, afirmă Movcean.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
