money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMarian Manolache

Preşedintele Ungariei Pal Schmitt este acuzat de plagiat

Publicat la 12.01.2012, 15:52:05

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preşedintele Ungariei Pal Schmitt este acuzat de plagiat
Urmărește money.ro pe Google News

Miercuri, site-ul HVG l-a acuzat pe preşedintele Schmitt că a plagiat munca unui expert bulgar pentru lucrarea sa de doctorat. "Analiza programului olimpic" a lui Nikolai Gheorghiev, a fost finalizată în 1987. O mare parte din lucrarea lui Schmitt, scrisă în 1992, pare să fie o traducere exactă a materialului lui Gheorghiev. Preşedinţia ungară neagă acuzaţia de plagiat şi precizează că Schmitt l-a cunoscut personal pe Gheorghiev, iar principala sursă de informaţii pentru ambele lucrări a fost transcriptul întâlnirilor Comitetului Olimpic Internaţional şi analiza documentelor de la Olimpiade.

 

Publicaţia, care citează în detaliu ambele documente, subliniază că Schmitt menţionează studiul cercetătorului bulgar în bibliografie, dar nu a pus note de subsol pentru a indica ce părţi a citat. Potrivit săptămânalului, în total 180 din cele 215 pagini au fost copiate de la Georgiev. Pal Schmitt a câştigat două medalii olimpice de aur la scrimă în tinereţe. Ulterior, el a devenit şef de protocol al Comitetului Olimpic Internaţional şi a condus Asociaţia olimpicilor mondiali între 1999 şi 2007. Schmitt, 69 de ai, este preşedinte al Ungariei din 2010 şi este un susţinător al guvernului Orban.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite