Presiuni fiscale în Marea Britanie

Chiar şi fără adiţia ipotecilor Northern Rock respectiv Bradford and Bingley şi injecţiile de lichiditate venite din partea Băncii Angliei, împrumuturile publice urmau să atingă niveluri de criză, comparabile cu ultima recesiune, din 1993 şi din mijlocul anilor 1970. Impactul unei mai mici sau non-existente creşteri asupra taxelor pe profit, precum şi alte concesii ale Guvernului au contribuit la această situaţie.

Nivelul de expunere al plătitorului de taxe către pierderile de pe piaţa locuinţelor este fără precedent şi va lăsa statul în funcţia de al doilea mare provider de împrumuturi ipotecare, după HBOS. Dacă plătitorii de taxe britanici vor trebui să preia responsabilitatea pentru datoriile din sectorul ipotecar combinat cu datoriile din sectorul public, expunerea s-ar ridica undeva la 85% din produsul intern brut sau o valoare de 1002 miliarde lire sterline. Vorbim acum despre genul de cifre ce nu au mai fost văzute din anii 1960, când economia britanică încerca cu disperare să scape de datoriile istorice asociate cu plata a două razboaie mondiale şi de a contribui la reconstrucţia şi evoluţia statului în acelaşi timp. În acea vreme, nivelul ridicat de datorie naţională a făcut lira sterlina extrem de vulnerabilă către o criza a monedei.

Cel mai incomfortabil însă pentru autorităţile britanice sunt sugestiile cum că bancherii se aşteaptă de la Trezorerie să creeze un concept de 'bad bank' similar planului Paulson în Statele Unite. Asta ar însemna că o uniune B&B cu Northern Rock ar creea o instituţie care ar prelua toate activele toxice de pe piaţă, în speranţa unei guri de aer pentru sectorul financiar.


Andrei Hancu, corespondent TMC la Londra