Preţul apartamentelor a crescut de zece ori în ultimii trei ani, iar 70 % din cei care au făcut tranzacţii cu locuinţe în 2006 sunt bărbaţi şi provin din Bucureşti, susţin reprezentanţii Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).
O analiză a preţului apartamentelor prezentată, vineri, de către reprezentanţii ARAI cu ocazia conferinţei de Real Estate din cadrul Târgului de apartamente "Condominium" indică faptul că din 2003 şi până în 2006 preţul pe metru pătrat al unui apartament vechi a crescut de zece ori şi a ajuns de la 100 de euro la 900 şi chiar 1.000 de euro pe metru pătrat.
În aceste condiţii, din datele ARAI reiese că o garsonieră cu spaţiu de locuit de 39-59 de metri pătraţi s-a vândut în 2006 cu preţuri situate între 40.000 şi 72.000 de euro, în funcţie de zonă şi de dotări, iar un apartament de două camere de până la 89 de metri pătraţi a costat între 65.380 şi 119.000 de euro.
"În aceeaşi perioadă de timp, o locuinţă cu trei camere (76-158 de metri pătraţi) a fost evaluată la preţuri cuprinse între 73.400 de euro şi 167.000 de euro, iar un apartament cu patru camere cu 186 de metri pătraţi a ajuns să coste chiar 191.000 de euro", a declarat Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).
Cleciu a mai spus că profilul clientul care achiziţionează apartamente de pe piaţa imobiliară, pe segmentul mediu, arată că acesta are vârsta cuprinsă între 25-29 de ani, iar peste 60 % sunt bărbaţi şi provin din Bucureşti. Totodată, 70 % din cei care au achiziţionat un apartament sunt persoane fizice, iar 70 % dintre străinii care au realizat astfel de tranzacţii au cumpărat mai mult de un apartament. Venitul mediu al acestor cumpărători ajunge la 1.500 de euro.
Pe piaţa locuinţelor de lux, un apartament cu două camere, de până la 140 de metri pătraţi, costa aproape 250.000 de euro, iar una cu trei camere, cu un spaţiu locativ de 200 metri pătraţi, a ajuns la 340.000 de euro. În acelaţi timp, preţul creşte până la 400.000 de euro pentru patru camere şi poate ajunge chiar la 1,5 milioane pentru un apartament tip penthouse cu 700 de metri pătraţi.
Duplexurile cu o suprafaţă medie de 350 de metri pătraţi pot costa, în prezent, aproximativ 600.000 de euro, iar preţurile nu conţin TVA, mai arată analiza ARAI.
În ceea ce priveşte piaţa imobilelor de lux, clienţii au între 30-45 de ani, iar 50 la sută dintre ei au venit cuprins între 2.000-4.000 de euro. 20 % au un venit de peste 5.000 de euro net, 70 % sunt bărbaţi şi 50 % dintre cumpărătorii de astfel de locuinţe sunt căsătoriţi.
Potrivit ARAI în primele şase luni din 2006 au fost încheiate 186.000 de tranzacţii imobiliare în Bucureşti, din care 80.000 prin credite, iar în anul 2005 au fost 435.000 de tranzacţii din care 75.000 în Capitală.
Pretul apartamentelor a crescut de zece ori în ultimii trei ani
Publicat la 16.02.2007, 13:15:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
