money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Prețul carburanților ar putea crește semnificativ în România/ ANALIZĂ

Publicat la 30.01.2026, 07:46:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Prețul carburanților ar putea crește semnificativ în România/ ANALIZĂ

Prețul carburanților ar putea înregistra creșteri în România cu 0,5 bani până la 4,5 lei pe litru, în funcție de gravitatea unei eventuale crize regionale, motorina fiind în prima linie a scumpirilor, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.

Prețul motorinei, cel mai expus la tensiunile geopolitice

„Pe fondul tensiunilor geopolitice din Europa de Est, dar și din lume, România ar putea vedea noi scumpiri la carburanți în lunile următoare. Analizele pieței arată că motorina rămâne mult mai expusă decât benzina, din cauza dependenței ridicate de importuri și a rolului său strategic în transport, agricultură și industrie. Potrivit estimărilor, prețurile pot crește cu 0,5 până la 4,5 lei pe litru, în funcție de gravitatea unei eventuale crize regionale, cu motorina în prima linie a scumpirilor. Într-o situație cu tensiuni regionale, sancțiuni suplimentare sau dificultăți minore de transport, benzina ar putea înregistra scumpiri între 0,50 și 1,25 lei pe litru, iar motorina între 0,60 și 1,50 lei pe litru. Chiar dacă acest scenariu nu ar fi unul sever, impactul ar fi imediat, mai ales la motorină, unde cererea rămâne constantă chiar și în context economic dificil”, afirmă Chisăliță, într-o analiză transmisă, vineri, Agerpres.

Specialistul subliniază că, în cazul blocajelor logistice, limitărilor la export sau perturbărilor în zona Mării Negre, efectele ar fi mult mai pronunțate. Astfel, benzina s-ar putea scumpi cu 1,25 - 2,25 lei/litru, iar motorina cu 1,75 - 3 lei/litru.

„Industria transporturilor ar resimți rapid presiunea, iar costurile suplimentare s-ar propaga către consumatorii finali. Într-un scenariu extrem - izbucnirea unui conflict extins, embargouri largi sau o criză energetică simultană în regiune - prețurile la pompă pot cunoaște creșteri dramatice. Benzina ar avansa cu 2 - 3,25 lei/litru, în timp ce motorina ar putea adăuga 3 - 4,5 lei/litru la prețul actual. În acest caz, motorina ar depăși clar pragul de 10 lei/l, iar în situații extreme poate ajunge chiar la 12 lei/litru, dacă nu există intervenții guvernamentale”, menționează președintele AEI.

Chisăliță mai precizează că prețurile din România sunt influențate și de rafinăriile din Bulgaria și Grecia, ambele expuse tensiunilor din zona Mării Negre.

„Astfel, în diverse studii se atrage atenția că motorina este cu 40-80% mai sensibilă decât benzina la șocuri externe. Raportat la prețurile actuale - 7,74 lei/litru pentru benzină și 8,0 lei/litru pentru motorină - estimările indică trei niveluri posibile de impact: minim realist +0,5 - +1,2 lei/litru, impact mediu +1,2 - +2,5 lei/litru, impact sever (est Europa în criză) +3 - +4,5 lei/litru, în special la motorină. Cu alte cuvinte, chiar și într-o situație fără escaladări dramatice, șoferii vor simți o presiune suplimentară la pompă”, notează Dumitru Chisăliță.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite