Creşterea preţului grâului are loc pe fondul unei creşteri generalizate a preţurilor la produsele agricole şi alimentează temerile privind creşterea inflaţiei la nivel global.
|
Bursa
|
Dec-06
|
Aug-07
|
%
|
|
Londra (GBP/tona) |
88,03
|
164,13
|
86,4%
|
|
Paris (EUR/tona)
|
135,11
|
243,7
|
80,4%
|
|
Chicago (USD/tona)
|
160
|
273
|
70,6%
|
Grâul cu livrare în luna Noiembrie a depăşit nivelul de 240 de euro pe tonă pe piaţa de la Paris, iar pe cea din Londra, pentru aceeaşi scadenţă, preţul a depăşit nivelul de 164 de lire pe tonă. Aceeaşi tendinţă se observă şi pe pieţele din nordul Americii, unde la începutul săptămânii, preţul grâului cu scadenţa în Septembrie a fost circa 270 de dolari pe tonă.
Practic, preţul grâului a crescut în medie cu circa 70% în 2007, existând însă unele diferenţe în această variaţie, în funcţie de scadenţa livrării şi sortimentul de grau avut în vedere, dar şi în funcţie de termenii contractului futures.
Noile maxime istorice au fost realizate pe fondul veştilor negative venite dinspre Canada, al doilea mare exportator din lume de produse agricole. Ca urmare a vremii defavorabile din nordul americii, analiştii iau în calcul o reducere cu până la o cincime a volumului recoltei agricole din această ţară. Pe acest fond, apare însă o altă problemă. Cererea în creştere de biocombustibil, determină o reducere a suprafeţelor cultivate cu produse de consum, în favoarea creşterii suprafeţei alocate produselor din care se extrag combustibili alternativi.
La nivel global, creşterea preţului produselor agricole, alimentează temerile privind creşterea inflaţiei. Temerile sunt dealtfel fundamentate, deoarece, dacă în Statele Unite, ponderea produselor alimentare în calculul indicelui preţurilor de consum este de 14%, în China aceasta ajunge până la 33%, iar în India, ponderea alimentelor în indicele preţurilor de consum este de circa 46%.
|
|
Pondere alimente in IPC |
|
SUA
|
14%
|
|
China
|
33%
|
|
India
|
46%
|
|
Romania
|
41%
|
|
Europa
|
20%
|
România este unul dintre statele ameninţate de acest fenomen, în condiţiile în care, ponderea cheltuielilor alimentare în indicele preţurilor de consum este de circa 41%, dublu faţă de cel înregistrat în Europa.


