money.ro
Actualitatemoney.ro

Preţul locuinţelor din Bulgaria va creşte în 2008 cu 12-15%

Publicat la 08.01.2008, 09:54:09

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preţul locuinţelor din Bulgaria va creşte în 2008 cu 12-15%
Preţul locuinţelor din Bulgaria va continua să crească şi în 2008, dar cu un ritm mai lent decât cel înregistrat anul trecut când a înregistrat o creştere de 30%, susţine Strahil Ivanov, managerul agenţiei de real estate Yavlena.

Proprietăţile rezidenţiale vor continua aprecierea, iar analiştii bulgari se aşteaptă şi în 2008 la o creştere a preţurilor de 12-15% în condiţiile în care cererea va depăşi stocul existent de locuinţe. "Creşterea robustă a preţurilor care au înregistrat recorduri peste recorduri în 2007 a fost o surpriză pentru experţii imobiliari. Aceştia au estimat că şi în 2008 preţurile vor continua să crească în jurul a 15% pe întreg anul", a declarat Ivanov.

Totodată, previziunile directorului departamentului Rezidential, Krasimir Dimitrov, sunt de asemenea pentru o creştere cuprinsă între un procent de 8 şi 15 %, însă potrivit acestuia preţurile locuinţelor pot creşte chiar şi mai mult în funcţie de celelalte segmente ale pieţei imobiliare din Bulgaria, dar şi din ţările vecine, inclusiv România.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite