Preţul petrolului a atins un nou nivel record
Publicat la 29.04.2008, 06:24:58
Conducta de petrol Forties din Marea Nordului, cu o capacitate de 700.000 barili/zi, a rămas închisă luni ca urmare a unei greve care a avut loc la rafinăria din Grangemouth, după eşecul negocierilor asupra pensiilor. Ineos, proprietarul rafinăriei, se aşteaptă ca angajaţii să revină la muncă începând de astăzi. BP a anunţat că, în aceste condiţii, conducta Forties ar putea opera din nou în 24 de ore, însă s-ar putea să dureze câteva zile până să ajungă la fluxul normal.
Pe de altă parte, Exon Mobil şi-a aproape toată producţia de petrol din Nigeria, de aproximativ 770.000 barili/zi, ca urmare a unei greve a muncitorilor. Închiderea capacităţilor, care reprezintă aproape 40% din producţia din Nigeria, vine după o serie de atacuri ale unor militanţi care au avut loc în această lună în Delta Nigerului.
Pierderile de producţie au făcut ca exporturile de petrol ale Nigeriei să scadă cu 1,33 milioane barili/zi, adică peste jumătate din producţia ţării, potrivit companiilor petroliere şi surselor din industrie. Investitorii au reacţionat la aceste veşti, iar petrolul american cu livrare în iunie s-a scumpit la un nou maxim istoric de 119,93 dolari/baril. Preţul petrolului a crescut de la începutul anului cu aproape 25%.
În total, preţurile au urcat de peste cinci ori din 2002, în contextul în care oferta la nivel mondial încearcă să ţină ritmul cu cererea în creştere din economiile emergente, cum ar fi China. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, care produce peste o treime din petrolul mondial, a refuzat să producă mai mult, pe motivul că piaţa este aprovizionată suficient.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
