Preţul petrolului a scăzut sub 56 dolari/baril în urma summitului G20
Publicat la 17.11.2008, 10:58:00
Preţul petrolului "light sweet crude" cu livrare în decembrie a scăzut cu 1,28 dolari/baril, la 55,76 dolari/baril, după ce coborâse până la 55,60 dolari/baril.
Petrolul Brent tranzacţionat pe piaţa londoneză s-a ieftinit cu 85 cenţi, la 53,39 dolari/baril.
"Liderii G20 au solicitat adoptarea unor măsuri de urgenţă pentru combaterea crizei financiare, dar temerile privind deteriorarea mediului economic internaţional se menţin", a spus David Moore, analist al băncii Commonwealth din Sydney, Australia.
Presa internaţională vedea, duminică, în summitul G20 de la Washington, "un prim pas" spre o reformă a sistemului financiar mondial, rămânând însă prudentă în ceea ce priveşte rezultatele reale ale reuniunii, care şi-a luat angajamentul să susţină economia în faţa recesiunii ce se profilează.
"Liderii celor mai mari 20 de economii din lume nu puteau, într-o singură după-amiază, să rezolve o criză produsă de o generaţie", comnetează săptămânalul britanic The Observer (stânga) în editorialul său, citat de AFP. Publicaţia britanică îşi exprimă totuşi satisfacţia pentru voinţa liderilor ţărilor dezvoltate şi emergente din G20 - care generează 85% din PIB-ul mondial - de a discuta despre o acţiune coordonată.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
