money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Pretul petrolului ramane la peste 100 de dolari per baril

Publicat la 21.02.2008, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pretul petrolului ramane la peste 100 de dolari per baril

Pretul petrolului a atins, in cursul sedintei ordinare de tranzactionare de alaltaieri, de la New York Stock Exchange, valoarea de 101,32 dolari, o crestere de 16%, fata de cea mai scazuta valoare inregistrata de la inceputul anului, pentru ca, pana la inchidere, sa scada cu doar 52 de centi.

“Sigur este ca cererea globala va avea ca efect cresterea sustinuta a preturilor, iar singura intrebare pe care ne-o punem, in acest moment, este ce impact va avea intrarea economiei americane intr-o perioada de recesiune asupra acestora”, spune David Moore, director de strategie in cadrul Commonwealth Bank of Australia Limited, una dintre companiile active pe piata tranzactiilor internationale cu petrol. Pretul petrolului pentru contractele futures “aprilie” a crescut cu 0,6% sau 58 de centi, atingand 100,28 de dolari per baril, in cadrul sedintei de tranzactionare extraordinare din noaptea de miercuri spre joi, ajungand la 100,28 dolari.

Agentia Internationala pentru Energie, care reprezinta marii importatori de petrol ai lumii, a preconizat in 13 februarie ca, in 2008, cererea la nivel global va ajunge la 87,6 milioane de barili per zi, mai mult cu aproape un milion fata de anul trecut. Estimari impartasite atat de OPEC, cat si de Departamentul Energiei al Statelor Unite.

Agentia Internationala pentru Energie preconizeaza ca cererea de petrol a celor mai dinamice economii emergente va creste de patru ori, in urmatorii douazeci de ani.

“Grosul cererii de petrol vine din partea Chinei si a Indiei, care cumpara cantitati mari, la preturi mari. Aceasta nu are cum sa nu afecteze preturile cerute celorlalti cumparatori”, considera Mike Kerley, investitor in cadrul Henderson Global Investors.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite