Premierul Viorica Dăncilă este singurul oficial român cu care președintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi nu s-a întâlnit în timpul vizitei de două zile la București. El-Sisi a avut întrevederi oficiale cu președintele Klaus Iohannis, dar și cu președinții Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Este fără precedent în ultimii ani ca o vizită oficială în România a unui șef de stat străin să nu aibă în program și o întâlnire cu premierul.
Lipsa întâlnirii cu Viorica Dăncilă din programul președintelui Republicii Arabe Egipt vine pe fondul dorinței premierului de a muta ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, intenție care a iritat mai multe state arabe sau musulmane.
Pe de altă parte, premierul Dăncilă are programată pentru azi o întâlnire cu șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, vicepremier și ministru al afacerilor externe din Qatar.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.