Creşterea cererii dinspre marile economii asiatice dar şi problemele climatice cu care s-au confruntat o bună parte dintre cei mai importanţi producători agricoli au determinat o scumpire fără precedent a transportului naval, se arată într-un articol publicat astăzi de cotidianul francez Le Figaro.

Astfel, exemplifică Le Figaro, dacă în urmă cu un an de zile costul transportului pentru o tonă de orez, din Asia până în Franţa costa în jur de 60 de dolari, acum s-a ajuns la 115 dolari pe tonă.

Mai mult decât atât, indicele Baltic Dry Index (BDI), indicatorul care cuprinde şi preţul transportului pe 24 de rute mondiale pentru transportul în vrac de produse uscate (minerale şi vegetale), a depăşit în urmă cu 15 zile pragul istoric de 10.500 de puncte, iar acum este pe punctul de a ajunge la 11.000 de puncte, ceea ce reprezintă o creştere cu 150% de la începutul anului şi până în prezent.

Numărul mic de trasnportatori este dublat şi de o suprasaturare a porturilor, şi în special a celor din Australia, care este cel mai mare exportator de minerale, subliniază Le Figaro. Infrastructurile feroviare şi portuare ale ţării sunt total depăşite. Potrivit site-ului de internet al portului din Newcastle, cel mai mare terminal din lume pentru exportul de cărbune, 37 de cargouri aşteptau ieri să încarce 3,4 milioane de tone de cărbune. O aştepare care ar trebui să dureze până la 15 zile. În urmă cu un an de zile, aminteşte ziarul francez, s-a ajuns în situaţia în care 70 de cargouri şi-au aşteptat aici rândul la încărcare mai bine de o lună de zile.

Dar cea mai importantă cauză a acestei crize pare să fie reprezentată de cererea venită dinspre China. Dacă în urmă cu câţiva ani marea putere asiatică importa în jur de 5 milioane de tone de minereu de fier anual, acum a ajuns la aproape 80 de milioane.

Creşterea cererii a fost dublată însă şi de o extindere a rutelor. Astfe, după ce recoltele de porumb din Australia au fost compromise de seceta puternică din acest an, o ţară precum Bangladeshul a fost nevoită să importe grâu din Statele Unite, pentru prima dată după 1999. Dacă, în medie, creşterea milelor parcurse de nave anual este de aproximativ 2,5%, anul acesta s-a situat la 6%.

Iar această situaţie nu dă semne de redresare. Transportatorii navali sunt din ce în ce mai interesaţi de mărfurile uşoare, dar cu valoare ridicată, în detrimentul materiilor prime, fapt ce s-ar putea traduce în curând printr-o creştere a preţurilor la materiile prime.