Preţurile de consum din cele 13 ţări care foloseau euro în decembrie au urcat lunar cu 0,4%, a arătat oficiul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, în conformitate cu aşteptările economiştilor şi cu estimările iniţiale de la începutul lui ianuarie.
"Rata inflaţiei din decembrie ar putea fi vârful pentru acest ciclu economic, în condiţiile în care efectele de bază legate de energie şi de taxa pe valoare adăugată (TVA) contribuie la micşorarea ratei pentru inflaţia principală din 2008", a declarat un economist de la BNP Paribas, Luigi Speranza.
Germania, cea mai mare economie din zona euro, şi-a majorat cu 3 puncte procentuale taxa pe valoare adăugată la începutul lui 2007.
"Tendinţa de scădere va fi treptată, totuşi, iar inflaţia ar putea rămâne peste 2% în cea mai mare parte a anului viitor", a mai spus Luigi Speranza.
Banca Centrală Europeană (BCE) ţinteşte o inflaţie imediat sub 2% pe termen mediu, dar a decis să nu majoreze dobânda sa de politică monetară, din cauza semnelor privitoare la o încetinire a creşterii economice.
Inflaţia accentuată însă îi împiedică totodată pe bancherii centrali europeni şi să micşoreze dobânda de referinţă.
"Până în mai, BCE ar trebui să se afle în situaţia de a micşora dobânda cheie", a declarat un economist şef de la Bear Stearns, David Brown.
Brown a observat că încetinirea creşterii economice, inflaţia şi aprecierea euro, care ar putea atinge până atunci nivelul de 1,5 dolari/euro, vor exercita presiuni asupra bancherilor centrali europeni în sensul micşorării dobânzii cheie.
"În contextul în care preţul petrolului revine înapoi înspre nivelul de 90 dolari/baril, accentuarea inflaţiei va începe în curând să se tempereze", a mai spus Brown.
Preţurile alimentelor, ale băuturilor alcoolice şi tutunului au crescut anual cu 4,3%, iar preţul energiei a sărit cu 9,2% în termeni anuali, în pofida unei scăderi lunare cu 0,3%.
Cu excepţia costurilor volatile ale alimentelor şi energiei, indicator pe care BCE îl denumeşte inflaţia de bază (core), preţurile au crescut anual cu 2,3%, iar lunar cu 0,5%, descriind o tendinţă constantă de creştere de la mijlocul lui 2007.
BCE monitorizează cu atenţie inflaţia de bază, ca să vadă în ce măsură preţul mare al petrolului afectează alte sectoare ale economiei.
În toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, inflaţia lunară a fost de 0,4%, iar cea anuală, de 3,2%,arată statisticile Eurostat.
Sursa: NewsIn
Preţurile alimentelor şi energiei au accentuat inflaţia din decembrie 2007 în zona euro
Publicat la 16.01.2008, 13:42:54
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
