money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Preţurile alimentelor sunt în scădere la nivel global

Publicat la 20.05.2008, 12:24:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preţurile alimentelor sunt în scădere la nivel global

Indicele alimentar creat de Agentia pentru Agricultura si Alimentatie a Natiunilor Unite a inregistrat pentru prima oara in ultimele 15 luni o scadere, pe fondul reducerii preturilor la produsele lactate, zahar si soia. În luna Aprilie, indicele a scăzut până la nivelul de 216,7 puncte, de la 217, cât era în Martie. Considerat de Naţiunile Unite cea mai bună măsură a evoluţiei preţurilor globale la alimente, indicele calculat de Agenţia pentru Agricultură şi Alimentaţie a crescut cu circa 57% de la începutul anului 2008, continuând trendul înregistrat încă din 2007, când valoarea acestuia a crescut cu 23 de procente, faţă de finele lui 2006.

Scăderea înregistrată în luna Aprilie, este pusă de specialiştii Naţiunilor Unite pe seama scăderilor preţurilor înregistrate de cereale, zahăr şi soia. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei, preţurile cerealelor, cu excepţia preţurilor la porumb şi orez, se află la nivele maxime, dar, nici nu ne putem aştepta la o corecţie semnificativă a acestora în perioada imediat următoare. Scăderea valorii indicelui alimentar al Naţiunilor Unite indică însă, potrivit aceloraşi analişti, faptul că turbulenţele de pe pieţele globale de mărfuri ar putea să se încheie, fără a exclude însă posibilitatea apariţiei unor evenimente care pot reinflama preţurile.

Dealtfel, în categoria riscuri la adresa stabilităţii preţurilor, experţii în agricultură încadrează în continuare cererea în creştere pentru produse agricole, în urma unor evenimente precum cel din Birmania, dar şi creşterea cererii de bio-combustibili. Deasemeni, preţurile cu amănuntul se pot menţine în continuare în creştere o perioadă, chiar în cazul unei stabilizări a pieţelor globale de mărfuri, din cauza faptului că marile companii distribuitoare vor tinde să includă creşterile anterioare, în preţurile finale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite