Preţurile aparamentelor noi din SUA sunt în continuă scădere
Publicat la 24.03.2008, 10:29:56
Dezechilibrele de pe piaţa apartamentelor noi cresc în America, pe măsură ce noi stocuri sunt gata de livrare pe piaţă. Un număr foarte mare de noi proiecte de locuinţe îşi vor face debutul pe o piaţă în care cererea este în continuă scădere. Astfel, până la sfârşitul anului, peste 4.000 de noi unităţi locative vor fi finalizate în Atlanta şi Phoenix.
În zone precum Miami şi Fort Lauderdale, dezvoltatorii sunt în curs de a finaliza 10.000 de noi apartamente, care urmează să fie livrate în ciuda surplusului deja existent. San Diego la rândul său, va contribui cu 2.500 de noi unităţi.
Oferta excedentară este una fără precedent. Statele Unite au încheiat anul 2007 cu stocuri de locuinţe suficient de mari pentru a absorbi 10 luni de cerere susţinută. Noua situaţie este de natură să dea peste cap planurile dezvoltatorilor şi să scadă preţurile, inclusiv în oraşe precum Atlanta sau Dallas, care până acum au reuşit să evite în mare parte şocul imobiliar. Autorităţile de reglementare au apelat la prudenţa băncilor în acordarea de finanţări companiilor de dezvoltare, nu în ultimul rând datorită faptului că băncile se confruntă deja cu un volum de credit mult prea mare pentru actuala dinamică a pieţei. Mai precis, potrivit Foresight Analysis, este vorba despre 42 de miliarde de dolari în credite acordate proiectelor pentru apartamente.
În decurs de doar trei luni de zile, în perioada dintre trimestrul 3 şi 4 al anului 2007, nivelul creditelor neperformante a crescut de la 5,9% la 10%. Pentru perioada imediat următoare, analiştii se aşteaptă ca dezvoltatorii să încetinească dramatic ritmul de demarare al proiectelor. Ritmul de scădere al preţurilor diferă însă de la regiune la regiune şi de la oraş la oraş. În zona Cape Coral-Fort Myers, spre exemplu, acestea s-au ieftinit cu 26%, până la 202.300 dolari în ultimul trimestru din 2007, de la 273.400 în aceeaşi perioadă a anului precedent. În Tucson, Arizona, preţurile au scăzut cu 20% iar în cadrul noului proiect de lux din Quantum on the Bay, Miami, preţul la unităţile cu trei camere au coborât de la 700.000 de dolari, la aproximativ 500.000.
Picajul preţurilor oferă însă şi foarte multe oportunităţi. Există deja investitori, chiar şi din Europa, care sunt extrem de atenţi la licitaţiile organizate de bănci în urma executărilor silite
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
