Preţurile de consum din Ucraina au crescut cu 26,6% în 2022, din cauza invaziei ruse, sub aşteptările iniţiale
Publicat la 11.01.2023, 05:28:00
Preţurile de consum din Ucraina au crescut cu 26,6% în 2022, din cauza invaziei ruse, dar avansul acestora a fost sub aşteptările iniţiale, transmite Reuters.
Guvernul anticipa că creşterea indicelui preţurilor de consum ar ajunge de la 10% în 2021 la aproximativ 30% din cauza războiului, care a perturbat lanţurile de aprovizionare şi logistica, dar cifrele Serviciului de Stat de Statistică publicate marţi au arătat că inflaţia s-a stabilizat la 0,7% în decembrie.
Banca centrală a atribuit stabilizarea inflaţiei unei decizii guvernamentale de a nu majora tarifele serviciilor de utilităţi în timpul războiului, în pofida atacurilor ruseşti asupra instalaţiilor energetice care au dus la penurie de energie electrică, şi unei aprovizionări îmbunătăţite cu produse alimentare.
”Preţurile carburanţilor au avut un impact semnificativ asupra inflaţiei în prima jumătate a anului 2022, dar s-au stabilizat de atunci, în pofida revenirii accizelor la benzină şi motorină”, a spus casa de investiţii ICU într-o notă de cercetare.
Datele privind PIB-ul publicate săptămâna trecută au sugerat, de asemenea, că economia ucraineană s-a adaptat mai bine decât la realităţile războiului faţă de aşteptările iniţiale, datorită nivelurilor ridicate de ajutor extern şi flexibilităţii afacerilor ucrainene.
Datele preliminare ale Ministerului Economiei, de joia trecută, au arătat o scădere cu 30,4% a produsului intern brut în 2022, cel mai puternic declin economic de când Ucraina şi-a câştigat independenţa, dar sub aşteptări.
În pofida acestor semne de rezistenţă, penuria de energie electrică este probabil să fie o provocare pentru întreprinderi, menţinând presiunile inflaţioniste ridicate.
Institutul de Cercetări Economice din Ucraina a declarat că încrederea mediului de afaceri s-a deteriorat la sfârşitul anului 2022, 78% dintre companii afirmând că întreruperea furnizării de energie electrică, apă şi căldură reprezintă o problemă cheie pentru ele.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
România și Ucraina deschid un nou pod peste Tisa. Podul de la Sighetu Marmației a costat peste 50 de milioane de euro, bani europeni

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
