Preţurile la alimente vor creşte semnificativ în Europa până de Crăciun
Publicat la 12.10.2007, 18:40:33
Consumatorii europeni se vor confrunta cu o nouă creştere a preţurilor la produsele alimentare, fie că este vorba de iaurt, brânzeturi sau ulei, evoluţie justificată prin creşterea persistentă a preţurilor agricole mondiale, ceea ce stârneşte tot mai multă nemulţumire, informează NewsIn.
"Preţurile la lapte, unt şi făinoase au crescut deja în medie cu 20% până la 25%. În prezent, impactul va fi simţit de consumatori la preţurile produselor derivate, precum iaurturile, brânzeturile sau cerealele pentru micul dejun, care este de aşteaptat să crească până la sfârşitul anului cu 10%", a explicat directorul comercial a lanţului belgian de supermarketuri Colruyit, Jean-Pierre Roelands.
"La uleiul vegetal, de arahide sau floarea-soarelui, tendinţa este şi mai accentuată. Aici se aşteaptă ca între noiembrie şi decembrie creşterea preţurilor să fie de până la 30%", a adăugat Roelands.
Cauza acestei creşteri este mărirea preţurilor materiilor prime agricole la nivel mondial. Ea este provocată de creşterea cererii în statele emergente, de recoltele proaste datorate schimbărilor climatice şi de avântul pe care îl iau biocarburanţii, care "absorb" o parte din culturi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
