Preţurile la energie ar putea creşte la câteva luni de la înfiinţarea companiei naţionale
Publicat la 16.04.2008, 14:32:55
Preţurile la energia electrică ar putea creşte la câteva luni după înfiinţarea noii companii energetice naţionale, iar odată privatizată, aceasta va deveni şi mai periculoasă din acest punct de vedere, a declarat miercuri pentru NewsIn preşedintele IRE, Jean Constantinescu.
"Dacă va creea monopol, această companie va putea ridică preţul şi în acest caz, va majora preţurile la energie electrică. Poate că la început, în primele luni, de ochii lumii nu va lua măsuri vizibile. Însă pofta vine mâncând. Are tot interesul să forţeze preţuri din ce în ce mai mari. Asta ar fi principala stricăciune în piaţa de energie electrică", a declarat pentru NewsIn preşedintele Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu.
Preşedintele IRE a mai spus că orice poziţie dominantă în piaţă dăunează concurenţei şi are tendinţa să crească preţurile.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
