money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Preturile mari ale resurselor naturale au urcat PIB-ul Rusiei cu 6,7% in 2006

Publicat la 31.01.2007, 16:11:44

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Preturile mari ale resurselor naturale au urcat PIB-ul Rusiei cu 6,7% in 2006
Urmărește money.ro pe Google News

Produsul intern brut (PIB) al Rusiei a crescut cu 6,7%, în 2006, pe seama scumpirii resurselor naturale, în care cea mai mare ţară din lume este un furnizor foarte important, arată NewsIn.

Economia Rusiei a înregistrat, în 2006, al optulea an consecutiv de creştere puternică, alimentată de preţurile ridicate ale petrolului, gazelor naturale şi ale metalelor.

PIB-ul nominal al Rusiei a atins valoarea de 2.662 miliarde ruble, cuantumul depăşind pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de dolari (aproximativ 800 miliarde euro).

Statisticile prezentate miercuri sunt, totuşi, inferioare primelor estimări, anunţate pe 28 decembrie 2006 de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, care indicau o creştere a PIB cu 6,9%.

Putin şi-a fixat obiectivul strategic de a dubla dimensiunile economiei Rusiei în zece ani. Îndeplinirea acestui obiectiv necesită o creştere economică medie anuală de aproximativ 7,3%.

Consumul a crescut cu 9% în 2006, în timp ce acumularea de capital brut s-a majorat cu 13,2%. Rezultatele pentru PIB-ul Rusiei au fost micşorate de scăderea exporturilor nete cu 13,3%, în contextul în care ritmul importurilor l-a depăşit pe cel al exporturilor, conform NewsIn.

Creşterea economică a Rusiei rămâne, însă, inferioară altor ţări din estul Europei. Astfel, ţările baltice, Slovacia şi România au înregistrat, în 2006, o creştere economică de peste 7%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite