Preţurile terenurilor din Cluj au luat avânt
Publicat la 21.11.2007, 13:44:51
Apariţia marilor centre comerciale din Cluj a ridicat costurile terenurilor nesperat de mult. Potrivit unui studiu al Profesional Casa, Polus Mall a reuşit performanţa de a urca preţurile pământurilor din apropiere de 4 ori, de la 60 la 250 euro/mp. În cazul Iulius Mall, majorarea a fost de 3,5 ori, de la 200 la 700 euro/mp.
Investiţiile pe care Nokia le-a făcut în localitatea Jucu au generat o nouă explozie a preţurilor la terenuri, de la 1, maxim 5 euro pe mp, la 15, chiar 50 de euro pe mp.
Terenurile sunt la acest moment ţinta preferată a tuturor tipurilor de investitori, fie că vorbim de mari companii de pensii private, fie că vorbim de persoane de rând. Acestea din urmă preferă loturile cuprinse între 250 şi 1.500 de mp, pe care să construiască în decurs de 2-5 ani o locuinţă.
Preţurile cresc mai repede sau mai încet în funcţie de poziţie, privelişte, acces, utilităţi, regim de înălţime sau proiecte alăturate. Potrivit agenţiei Profesional Casa, în anumite zone din Cluj-Napoca, preţurile au explodat ca urmare a apariţiei în vecinătate a unui punct de atracţie de genul unui supermagazin sau mall.
Parcelele din propierea Polus Mall şi Iulius Mall au ridicat preţurile de aproape 4 ori de la deschiderea lor şi până la ora actuală. Şi cele amplasate pe şoseaua de centură a oraşului au înregistrat o apreciere considerabilă, de la 2-3 euro/mp acum 2 ani la 20, chiar 50 de euro pe mp în prezent.
Pentru construcţia de case, cele mai căutate zone din Cluj sunt Borhanci, Mihai Romanu, Floreşti. Pentru blocuri, cartierele Mănăştur, Bună ziua, Floreşti sau Grigorescu sunt alese de dezvoltatori. Dar indiferent de puterea financiară a celor care realizează noi imobile, rămân în topul preferinţelor zonele urbanizate, cu astfal şi utilităţi. În mod evident, acestea sunt şi cele mai scumpe locaţii.
Pentru proiecte comerciale, interesante sunt arterele principale ale oraşului sau cu vad pietonal, precum Calea Turzii, Someşeni, Bulevardul Muncii sau Strada Avram Iancu din zona Floreşti. Pentru construcţia de hale, terenurile cu deschidere la centură se află pe primul loc în topul preferinţelor marilor companii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
