Prima coliziune europeană a Laurei Codruța Kovesi! A fost comparată cu Ceaușescu
Publicat la 16.07.2020, 10:27:21
Președintele Parlamentului Ungariei, László Kövér (Fidesz), a declarat joi că Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, este ”agent străin” și a spus că fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu ar fi fost mândru de metodele ei, potrivit portalului Hungary Today.
Kover, cunoscut pentru derapajele sale, s-a arătat deranjat de faptul că Laura Codruța Kovesi a spus într-un interviu pentru BBC că Parchetul European va investiga și cazuri care implică țările care nu fac parte din această nouă structură a Uniunii Europene, printre care se numără și Ungaria.
Kover a acuzat-o pe Kovesi că și-a câștigat renumele prin ”instrumentarea a zeci de dosare politice făcute adversarilor, printre aceștia și primari maghiari (din România – n.red.)”.
Politicianul maghiar a preluat retorica lui Liviu Dragnea și PSD, spunând că datorită presupuseloe abuzuri ale lui Kovesi au fost ascultate ilegal sute de mii de convorbiri telefonice.
Reamintim că Ungaria a decis să nu facă parte din structura Parchetului European, o instituție care va investiga marile cazuri de fraudă cu fonduri europene. Presa independentă din Ungaria, dar și opoziția au prezentat zeci de cazuri de fraude cu fonduri UE în rândul cercului intim al premierului Viktor Orban, dar procurorii din Ungaria nu au instrumentat nici un caz în acest sens.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
