Protestul organizat de susținătorii lui Călin Georgescu a dus la mai multe incidente violente, culminând cu reținerea unui bărbat în vârstă de 42 de ani, acuzat de vandalizarea mașinii unei echipe de jurnaliști.
Individul și-a petrecut noaptea în arest și urmează să fie prezentat astăzi în fața judecătorilor de drepturi și libertăți, anunță Digi24.
Incidentul care a atras atenția autorităților a avut loc la carul de transmisie al jurnaliștilor de la Antena 1. Bărbatul a fost surprins de camerele de filmare în timp ce smulgea plăcuța de înmatriculare a vehiculului.
Identificat rapid, acesta a fost chemat la audieri, iar după mai multe ore de investigații, polițiștii au decis să-l rețină pentru 24 de ore, sub acuzația de distrugere.






