Indicele SIF-urilor a pierdurt in ultimele sedinte 21,7%, iar actiunile BRD s-au depreciat cu 20,3%. Situatia s-a imbunatatit insa la sfarsitul saptamanii, Bursa crescand per ansamblu cu 2,8%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, terminand in urcare cu 3,6%. Optimismul analistilor s-a redus fata de saptamanile anterioare, atunci cand trendul pozitiv era evident, insa acestia pastreaza sperante ca piata de capital nu si-a atins inca potentialul maxim de crestere din acest an.
“Pe termen scurt va fi greu ca BET-FI sa atinga pragul de 20.000 de puncte, care a fost atat de aproape in plin trend de crestere, insa nu cred ca am vazut inca maximele anului 2009. In acest moment, pe Bursa este mult mai mult de mers in sus, decat in jos”, este de parere Marius Muresan, seful departamentului de analiza al STK Financial. Condmag (COMI) si Bermas Suceava (BRM) au fost emitentii cu cele mai mari cresteri saptamana trecuta, inregistrand variatii pozitive de 20,6%, respectiv 20,1%, de partea opusa aflandu-se titlurile Electroputere (-29,3%) si SIF Banat-Crisana (-21,7%). De altfel, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au fost singurele din randul societatilor de investitii financiare a caror valoare a scazut si vineri, cu 3,2%, intr-o zi in care cei mai multi dintre emitenti au terminat in urcare.
“In piata nu exista inca indeajuns de multa incredere astfel incat investitorii sa fie dispusi sa ramana un timp mai lung. Cred ca se va prefera, in continuare, marcarea castigurilor cat mai repede. Raul cel mai mare s-a produs deja cu doua luni in urma, si nu cred ca acum vanzarea este varianta castigatoare”, a declarat Muresan. In ultima sedinta de saptamana trecuta s-a realizat si un deal cu actiuni BRD in valoare de 0,77 mil. lei (0,18 mil euro), tranzactia fiind facuta la un pret in crestere cu 4,5% fata de referinta. Titlurile bancii au castigat 3,7%, in piata regular, pe fondul unui rulaj de 3,4 mil. lei (0,8 mil. euro).





