money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Prima statistică oficială: cu cât au scăzut preţurile la case

Publicat la 29.06.2010, 09:58:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Prima statistică oficială: cu cât au scăzut preţurile la case
Scăderile de preţuri au fost observate şi pe segmentul apartamentelor, unde acestea s-au redus în primele trei luni cu 3.8 faţă de anul 2009, iar în casul caselor, preţurile au înregistrat o scădere mai mare, de 4.3%. Cea mai mare scădere a apartamentelor, de 5,7% a fost înregistrată în Capitală, în timp ce în restul ţării apartamentele s-au ieftinit cu 1,6%. În ceea ce priveşte casele individuale, cele din mediul urban s-au ieftinit cu 4,33%, iar cele din mediul rural cu 4,26%.

Indicele lansat de INS măsoară evoluţia trimestrială a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale comparativ cu anul de referinţă 2009. Colectarea datelor de la birourile notariale a început cu luna ianuarie 2009 şi a fost realizată de către INS cu sprijinul camerelor teritoriale ale notarilor publici.

Ce spun specialiştii

„Scăderea de 3,9 % anunţată de INS este corectă, e bună. Eu cred că e posibil ca preţurile locuinţelor să scadă anul acesta lejer cu 15 – 20%, iar în unele cazuri să depăşească pragul de 30%. S-a terminat cu piaţa imobiliară şi sfaturile pentru cumpărator. Eu le recomand să stea cu ochii pe executarile silite anunţate de bănci”, a declarat pentru Money.ro, Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania crede că această scădere este o variaţie în parametri normali. „E greu de spus ce se poate întâmpla. Piaţa imobiliară românească este atipică. Dacă anumite lucruri sunt îndeplinite, atunci ne putem aştepta la o scădere de 15% a preţurilor anul acesta. Creşterea TVA nu va afecta piaţa locuinţelor vechi, ci pe cei care vând apartamente noi. Preţurile locuinţelor noi pot înregistra o scădere dacă vor exista dezvoltatori care să lanseze proiecte la preţuri competiţionale”, a declarat Ilie pentru Money.ro

Cum se calculează


Obiectivul indicelui lansat de INS este de a măsura evoluţia trimestrială a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale faţă de anul 2009 (anul de începere al anchetei) şi nu cel de a calcula preţul mediu pe metru pătrat sau o valoare medie per tranzacţie în funcţie de numărul de camere sau suprafaţa utilă.


Datele folosite de INS au fost colectate pe baza unui chestionar electronic cu o periodicitate lunară. „Variabila colectată prin ancheta preţurilor proprietăţilor rezidenţiale face referire la valoarea per tranzacţie (contract de vanzare-cumparare) autentificată de către notarii publici”, se arată în comuniatul INS.

Indicele este un indice agregat de tip Laspeyres, care presupune măsurarea evoluţiei preţurilor în perioada curentă faţă de o perioadă de bază (2009) pentru clădiri de tip apartament, clădiri individuale şi total proprietăţi rezidenţiale. Metoda de estimare folosită este metoda ‘hedonică’, care are la bază o funcţie de regresie prin care se măsoară corelaţia dintre variabila dependentă (preţul tranzacţiei) şi caracteristicile reprezentative pentru formarea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite