Prima tranzactie cu energie electrica, la Bursa Romana de Marfuri, a esuat
Publicat la 22.02.2007, 10:39:32
Prima tranzacţie cu electricitate pe Piaţa energiei electrice de la Bursa Română de Mărfuri (BRM) a eşuat, joi, după ce cumpărătorul Ennet Group şi vânzătorul Inteltra SRL nu au reuşit să ajungă la un acord privind preţul de vânzare al energiei, potrivit BRM.
Potrivit Bursei, 'reţinerea manifestată de potenţialii furnizori şi producători de energie electrică de a participa la această primă şedinţă de tranzacţionare în ringul bursier al BRM poate avea ca o primă cauză, interpretarea eronată a Ordinului 408/2006'. Comunicatul menţionează că BRM deţine avizul favorabil emis de Autoritatea de Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care permite organizarea de tranzacţii cu electricitate în ringul său.
În cadrul primei şedinţe de tranzacţionare pe Piaţa energiei electrice, brokerul iniţiator, Ennet Grup SRL, a lansat ordine de cumpărare pentru o cantitate de 87.840 MWh, bandă 10 MWh, cu livrare în perioada 01.03.2007 - 29.02.2008. A existat un singur ofertant, societatea Inteltra, care a cerut pentru cei 10 MWh suma de 184 lei/Mwh şi a acceptat, după negocieri, să primească 179,5 lei/Mwh, reducându-şi cererea cu 2,5%.
Ennet vroia să cumpere iniţial energia cu 148 lei/Mwh, iar în urma negocierii a acceptat creşterea preţului cu 7% până la valoarea de 159 lei/Mwh. 'Deşi ambele părţi au negociat direct şi au modificat oferta/cererea iniţială, nu s-a ajuns la o valoare comună, astfel încât nu a existat posibilitatea încheierii contractului bursier', menţionează comunicatul BRM.
Potrivit acestuia, încheierea tranzacţiei 'era dificil de realizat în condiţiile evidente de lipsă de energie ieftină mai ales cu un termen de începere a livrării cu data de 01.03.2007'. În acelaşi timp însă, reprezentanţii BRM afirmă că mai multe societăţi din piaţa de energie intenţionează să tranzacţioneze electricitate prin intermediul său, începând de săptămâna viitoare şi se angajează că vor anunţa în timp util data următoarei şedinţe de tranzacţionare.
'În ceea ce priveşte Legea Energiei Electrice, BRM a solicitat ANRE licenţierea', mai informează comunicatul bursei de mărfuri.
Majoritatea producătorilor de energie a anunţat, încă de la începutul acestei săptămâni, că nu vor merge pe platforma BRM întrucât nu au electricitate disponibilă, iar ordinul ministrului 408/2006 le interzice să comercializeze energia în altă parte decât pe platforma PCCB a OPCOM, operatorul pieţei de energie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
