Femeia care a cumpărat apartamentul prin Programul Guvernamental „Prima Casă“, are 28 de ani, este necăsătorită, şi a plătit un avans de 8.000 de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 20 la sută din valoarea apartamentului.
Conform datelor furnizate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, proprietarul a vândut, prin intermediul unei procure notariale acordate către un reprezentant al unei agenţii imobiliare, un apartament cu două camere, în cartierul Alfa din municipiul Arad, la preţul de 39.500 euro.
"Tranzacţia intermediată prin Agenţia Prosper Imobiliar a parcurs toate etapele de la antecontract, evaluare, dosare bancare şi furcile caudine ale documentelor Fondului de Garantare şi finalizarea Contractului Notarial propriu-zis, în termen de aproximativ de 45 zile”, a declarat Marius Sălăjan, expert al agenţiei imobiliare.
Prin intermediul aceleiaşi agenţii, Tudose C., de 30 ani, angajat al unei firme de distribuţie a produselor farmaceutice, a cumpărat un apartament cu trei camere în cartierul Micălaca, la preţul de 55.000, apelând la fondurile BRD, prin programul „Prima Casă“, dosarul fiind aproape finalizat.
"Mai avem în lucru zece dosare pentru vânzarea de apartamente prin «Prima casă», aflate în diverse faze de execuţie. Printre posibilii beneficiari este şi o femeie care lucrează în Italia şi care doreşte să-şi garanteze creditul cu veniturile salariale obţinute acolo“, a declarat, joi, Marius Sălăjan.
El a mai spus că foarte multe dintre dosarele depuse la Fondul de Garantare Guvernamentală riscă să fie respinse, pentru că nu sunt întocmite corect, iar până sunt refăcute, vânzătorul care şi-a încasat avansul se poate răzgândi, pentru că nu a primit banii în termenul stipulat în precontract. „Fondul a trimis şi la Arad foarte multe documente întocmite de bănci, iar la nivel naţional peste 15.000 de români riscă să-şi piardă avansurile din cauză că până la obţinerea finanţării trec trei-patru luni“, a precizat Marius Sălăjan.
Prima tranzacţie din Arad prin Programul „Prima Casă“ este un apartament de 39.500 de euro
Publicat la 03.09.2009, 20:50:21
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
