Primari ai marilor orașe declară RĂZBOI „revoluției fiscale!”
Publicat la 15.11.2017, 04:53:34
Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi: Mi se pare cel puţin deplasat faptul că nu s-a ţinut cont de documentul emis de către Consiliul Fiscal asupra proiectului de ordonanţă de urgenţă care precizează la pagina 6: reducerea masivă a veniturilor prin impozitul pe venit va vulnerabiliza foarte mult poziţia financiară a autorităţilor locale, foarte multe dintre acestea având un grad mare de dependenţă de sumele defalcate din impozitul pe venit. Pentru Iaşi înseamnă 40% din veniturile proprii, 20 de milioane de euro, 96,5 milioane lei care vor avea, desigur, o reacţie imediată asupra programelor de investiţii. Cred că este un experiment fiscal, nu este nici măcar o revoluţie sau o reformă fiscală.
Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad: Noi lucrăm la document, ne-am asumat, câteva primării, să lucrăm. Fiecare primărie îşi va completa şi valoarea de pierdere. Ca alăturare în mecanism, sunt foarte multe primării. Vom vedea la sfârşit câte au curajul să dea drumul la acest material pentru că, trebuie să fim sinceri, pe primăriile PSD sunt presiuni în acest moment să nu participe la demersul nostru de a face o anumită presiune pe Avocatul Poporului.
Dan Niţă, primarul comunei Miroslava: Prin ceea ce a făcut Guvernul României, comuna Miroslava va fi păgubită de aproximativ 1,5 milioane de euro. Eu nu mai am încredere acum în ceea ce promite Guvernul. Sigur, susțin demersul Primăriei Municipiului Iași. Chiar am discutat cu oamenii de specialitate, din aparatul de specialitate al primarului, și am hotărât împreună măsurile pe care le vom lua în viitor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
