”Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, o companie Veolia, au semnat actul adiţional care prevede prelungirea Contractului de Concesiune cu 12 ani, până în anul 2037. Astfel, Municipiul Bucureşti şi Apa Nova continuă parteneriatul în scopul asigurării utilităţilor de apă şi canalizare în condiţii de înaltă calitate şi maximă siguranţă pentru cei peste 2.200.000 de bucureşteni. Prin extinderea contractului, Municipiul Bucureşti, prin Apa Nova, va asigura fonduri în valoare de 367,9 milioane de euro, pentru implementarea unui program multianual de lucrări strategice în valoare de 230,9 milioane de euro pe durata următorilor 11 ani, dar şi costuri suplimentare în valoare de 137 milioane euro direcţionate către infrastructura de apă şi canalizare”, a anunţat luni Apa Nova.
Compana precizează că acest program investiţional le va garanta bucureştenilor actualul tarif la serviciile de apă şi canalizare, pe toată durata acestor ani, aceasta fiind unul dintre cele mai mici preţuri din România (locul 43 din 45 în topul tarifelor principalilor operatori din România).
„Programul de investiţii este unul ambiţios, dar care va atrage beneficii directe asupra confortului şi siguranţei locuitorilor din Bucureşti, prin reducerea semnificativă a fenomenelor de inundaţie în zone depresionare, precum Tineretului, Theodor Pallady sau Colentina, prin reducerea numărului de intervenţii în carosabil şi îmbunătăţirea condiţiilor de trafic, prin asigurarea accesului la utilităţi pe orice stradă din Bucureşti. Concret, aceste lucrări de extindere se traduc prin 682,5 km noi la sistemul de apă şi canalizare care vor acoperi 1.915 străzi pe întreaga suprafaţă a capitalei, desfăşurând-se pe o durată de 11 ani, cu dată de începere imediată”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Municipiului Bucureşti.
Prin noul program de investiţii obligatorii agreat de către Apa Nova şi Municipiul Bucureşti, suplimentar faţă de obligaţiile asumate până acum de concesionar, se urmăresc patru axe strategice, şi anume: reducerea riscului de inundaţii în zonele centrale şi depresionare prin extinderea reţelei de canalizare pluviale şi menajere, dar şi prin creşterea capacităţii de transport a reţelei existente în caz de evenimente pluviometrice; adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale şi la dezvoltarea urbană prin extinderea sistemului de distribuţie a apei în Bucureşti şi în zonele limitrofe, extinderea reţelelor de apă şi canalizare conform planului de dezvoltare urbană, creşterea siguranţei sistemului de alimentare cu apă în caz de situaţii de urgenţă.



