money.ro
Actualitatemoney.ro

Primăria Capitalei va plăti între 80 şi 100 de lei pentru sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân

Publicat la 10.10.2009, 09:59:54

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Primăria Capitalei va plăti între 80 şi 100 de lei pentru sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân
Fiecare patruped va fi adus la cabinetul contractant de proprietar sau de viitorul adoptator, care va solicita în scris sterilizarea şi identificarea câinelui, potrivit proiectului de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

"Practic, cei care aduc câini fără stăpân se angajează să-i adopte şi să-i îngrijească, după sterilizare şi identificare", explică Simona Panaitescu, directorul Administraţiei pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân - instituţie subordonată municipalităţii bucureştene.

Câinilor care au stăpân le va fi implantat, opţional, un microcip, în timp ce, în cazul celor daţi spre adopţie, implantarea acestui dispozitiv este obligatorie. Tot câinii adopaţi vor avea un element de identificare de culoare verde în urechea stângă.

Primăria le va plăti medicilor veterinari câte 80 de lei pentru sterilizarea şi identificarea unui mascul şi câte 100 de lei pentru o femelă. "Intervenţia la femele este mult mai laborioasă, iar cantitatea de medicamente folosită este mai mare", spune Panaitescu

O hotărâre din acest an a Consiliului Local al Sectorului 1 stabileşte suma de 50 de lei pentru prestări servicii (capturare, transport, microcipare, hrănire şi îngrijire) către persoanele fizice şi juridice care revendică câinii comunitari ridicaţi de hingheri. Solicitanţii trebuie să aducă dovada proprietăţii sau a deţinerii animalelor.

Potrivit estimările făcute de spitalele din Capitală, zilnic, peste 100 de bucureşteni ajung la medic muşcaţi de câini. Organizaţiile neguvernamentale estimează că, în Bucureşti, sunt peste 30.000 de câini comunitari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite