Vineri a fost organizată cea de-a doua licitaţie, la care au fost oferite loturi de teren aflate pe malul mării, în zona Tabăra Veche.
“Din cele 187 de loturi de teren scoase la vânzare, au fost achiziţionate, până în prezent, 28 de loturi de teren, ultimele 13 loturi fiind vândute în urma licitaţiei desfăşurată astăzi. La licitaţia de vinerea trecută s-au vândut 15 loturi de teren”, se arată într-un comunicat trimis redacţiei de către Primăria Năvodari.
Pentru licitaţia de vineri s-au înscris 20 de participanţi, suprafaţa de teren vândută fiind de 6.429 de mp, loturile având 250-500 de mp. Preţul de adjudecare a terenului a fost de 80-120 de euro (TVA inclus), existând chiar loturi de teren cumpărate cu 140 de euro/mp.
Prin vânzarea loturilor de teren de vineri s-au obţinut 554.320 de euro.
Până acum, suma obţinută din vânzarea terenurilor (la cele două licitaţii desfăşurate) este de 1.180.000 de euro.
Printre cei care au cumpărat terenuri în zonă se numără şi Mihai Trăistariu. Acesta a achiziţionat două loturi în suprafaţă totală de 1.000 mp, pe care a declarat că vrea să-şi construiască o locuinţă.
Licitaţiile de teren vor continua la Năvodari în fiecare vineri, până la vânzarea tuturor loturilor de teren.
Din 2005 până în prezent, Ecoterm a acumulat datorii uriaşe, care au ajuns, la începutul acestui an, la circa 40 milioane lei vechi (aproape zece miloane euro). Cea mai mare parte, circa 24 milioane lei, sunt restanţe către Uzina Termoelectrică Midia (jumătate din sumă este reprezentată de datorii), în contul combustibilului furnizat.
Conducerea UTM a cerut în mai multe rânduri în justiţie vânzarea unor active ale Ecoterm, pentru a-şi recupera datoria, dar instanţa a respins această cerere.
Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a declarat că autoritatea locală trebuie să acopere şi subvenţionarea tarifului gigacaloriei. Astfel, Ecotermul livrează gigacaloria la preţul de 305 de lei vechi, iar populaţia plăteşte 178 de lei/gigacalorie. Pentru anul în curs, subvenţia pe care trebuie să o achite Primăria este de 9,5 milioane de lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.