Firma câştigătoare ar urma să ofere servicii de consultanţă în afaceri şi în management şi servicii conexe, studii de fezabilitate, servicii de consultanţă, analize, precum şi servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice, se arată într-un anunţ de participare publicat pe SEAP.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 septembrie 2010, ora 9:00, iar contractul va avea o durată de la 27 octombrie până la 31 decembrie 2010.
Primăria va avea ca principale modalităţi de finanţare fondurile europene nerambursabile alocate pe Programul Operational Regional Domeniu Major de intervenţie 2.1 şi bugetul local.
Contractul va fi atribuit în urma procedurii de negociere accelerată. "Se califică primii 10 operatori economici în ordinea descrescătoare a valorii cumulate a proiectelor (investiţiilor) depuse pentru a fi finanţate din fonduri nerambursabile europene", se mai arată în anunţ.
Primăria Sectorului 6 alocă 2 mil. lei pentru servicii de consultanţă privind dezvoltarea infrastructurii
Publicat la 09.09.2010, 16:26:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
