Până să ajungă la executarea silită, Fiscul a blocat şi conturile Primăriei Şuşani, încă de la începutul anului.
"Nu putem decât să ridicăm salariile, să plătim ajutoarele sociale pentru însoţitori şi să asigurăm lemnele pentru încălzire pentru perioada friguroasă," a declarat Gheorghe Staiu, primar Şuşani, judeţul Vâlcea.
Cei un milion de euro au fost alocaţi de SAPARD în 2003 pentru alimentarea cu apă a celor şase sate ale comunei. Lucrarea a început în 2004, cu întârziere de un an, şi trebuia finalizată în 2005. Deşi SAPARD a acordat nu mai puţin de cinci termene de prelungire a execuţiei, lucrarea nu a fost executată cum trebuie. Cişmelele au fost montate prost, iar conductele nu aveau dimensiunile potrivite. De aceea, în 2006, SAPARD a cerut rezilierea contractului şi returnarea fondurilor. Primăria a ripostat, dar a pierdut procesele, la toate instanţele - ultimul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Din punctul meu de vedere nu a fost judecat corect. (...) Cum este posibil ca un Consiliu Local să suporte consecinţele unui proiect pe care constructorul nu l-a definitivat," a adăugat Gheorghe Staiu.
Primăria Şuşani este prima din judeţul Vâlcea care este obligată sa dea banii înapoi Uniunii Europene pentru o lucrare prost făcută.
Primăria unei comune din jud. Vâlcea trebuie să restituie către SAPARD un milion de euro
Publicat la 12.12.2010, 13:23:00
Primăria comunei Şuşani, judeţul Vâlcea, a ajuns să fie executată silit pentru o datorie de peste un million de euro către SAPARD. Banii au fost cheltuiţi pe un sistem de alimentare cu apă, care nu a funcţionat niciodată.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
