Primarii au început şantajul: cer pensii SPECIALE! Motivul: "Nu se pot reintegra pe piaţa muncii"
Publicat la 14.05.2018, 04:52:06
Începerea dezbaterii Codului administrativ în cadrul Comisiei speciale pentru elaborarea Codului Administrativ , condusă de fostul vicepremier social-democrat Marcel Ciolacu, a reprezentat un prilej pentru ca mai mulţi primari din ţară să le reamintească politicienilor din Parlament că noile alegeri – în 2019 sunt europarlamentare şi prezidenţiale, dar în 2020 parlamenatre - se apropie şi poate reiau discuţiile pe tema acordării de pensii de serviciu, adică speciale, pentru aleşii locali.
Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România le cer aleşilor din Parlament „dreptul la indemnizaţia de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţii consiliilor judeţene şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, în condiţii similare senatorilor şi deputaţilor“. Mai exact, vor şi ei pensie de serviciu pentru cei din administraţia locală, „având în vedere greutatea cu care primarii şi viceprimarii se pot reintegra pe piaţa muncii după exercitarea mandatului de ales local, mai ales dacă aceste persoane au vârstă de peste 50 ani, faptul că indemnizaţiile acestor persoane au fost multă vreme sub nivelul corespunzător acestor demnităţi, iar acest fapt a dus la pensii derizorii pentru mulţi primari şi viceprimari, care nu concordă cu statutul şi poziţia pe care aceştia au avut-o în colectivitatea locală“ şi „ţinând cont de prevederi similare care se aplică aleşilor locali din alte ţări din Uniunea Europeană“.
Completarea ar urma să aibă loc prin amendarea Legii privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, la articolul 32 fiind adăugat un nou alineat: „Prevederile art. 49 alin. (1) – (8) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi: a) primarilor unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale; b) viceprimarilor unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale; c) preşedinţilor consiliilor judeţene; d) vicepreşedinţilor consiliilor judeţene“.
mai multe, pe adevarul.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
