money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Primarii nu sunt de acord cu reducerea personalului cu 20%

Publicat la 04.08.2009, 14:29:04

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Primarii nu sunt de acord cu reducerea personalului cu 20%
Urmărește money.ro pe Google News
"O decizie de acest gen nu poate să fie luată la nivel de preşedintie sau Guvern. Dacă mie îmi hotărăşte domnul prim-ministru sau domnul preşedinte dând indicaţii primului ministru să reduc cu 20% neştiind problemele locale competenţele care sunt în creştere, îmi pare o chestiune absolut gratuită, doar de poză electorală. Eu ştiu mai bine şi propun consiliului local reducerea de personal," a declarat Cristian Anghel, primarul oraşului Baia Mare.

Primarul Craiovei, Antonie Solom, spune şi el că decizia de reducere a personalului ar trebui lăsată în seama autorităţilor locale. "Mă deranjează că Guvernul vorbeşte de descentralizare şi totuşi gândeste ca CSP-ul pe timpuri, adică ei stabilesc produsele de balanţă şi stabilesc totul în ţara asta. Şi în schimb primarii sunt în linia întâi la împuşcături în campanii, după aceea puterea ramane la miniştrii şi la Guvern," consideră Antonie Solom.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, susţine că ar fi dezastruos pentru instituţiile deconcentrate ieşene dacă s-ar aplica măsura cerută de preşedintele României, de reducere cu 20 la sută a funcţionarilor din aparatul de stat. Edilul crede că se va ajunge în situaţia în care serviciile publice nu vor mai funcţiona.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite