”A fost desemnat câştigătorul procedurii de achiziţie pentru realizarea Studiului de fezabilitate aferent Drumului Radial 4 (DR4 Nord Expres). DR4 – Nord Expres va avea o lungime de 11,5 km şi va face legătura între Bucureşti şi localitatea Corbeanca (Ilfov), pe ruta Bd. Poligrafiei – DNCB - Autostrada A0”, a anunţat, sâmbătă, primarul general.
Nicuşor Dan a precizat că, în urma licitaţiei organizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, a fost selectată Asocierea GRAFIC TENDS (Leader), STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING.
Valoarea investiţiei este de 13.534.799 de lei pentru servicii de elaborare a Studiului de fezabilitate, a proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire şi obţinerea autorizaţiei de construire.
În ianuarie 2022, Primăria Capitalei şi Ministerul Transporturilor au semnat contractul pentru realizarea a 10 drumuri radiale care vor lega Bucureştiul de viitoarea autostradă de centură.

