Totodată, un primar de municipiu cu peste 320.000 de locuitori ar putea câştiga 11,2 salarii minime pe economie (6.720 lei, calculat la salariul minim brut pe economie actual, de 600 lei), în timp ce un primar de oraş (categoria I) are un coeficient în grila de salarizare de 7,9 (4.740 lei n.r.), iar un primar de comună cu peste 15.000 de locuitori va avea un coeficient în grilă de 7,6 (echivalentul a 4.560 lei).
Pe de altă parte, salariul de încadrare al unui prefect ar putea fi de 4.500 lei (coeficientul 7,5), putând ajunge şi la cel mult 5.880 lei (respectiv 9,8 salarii minime).
Secretarii municipiilor reşedinţă de judeţ cu peste 320.000 de locuitori şi secretarii de sector din Bucureşti cu treapta I de salarizare figurează cu coeficienţi cuprinşi între 7,4 şi 9,25, în timp ce secretarii de judeţ, respectiv ai municipiului Bucureşti, trepta II de salarizare, vor putea câştiga între 7,1 şi 8,9 salarii minime pe economie.
Salariile de bază pentru funcţii publice specifice de manager public pleacă de la 3.072 lei (echivalentul a 5,12 salarii minime) şi pot ajunge la vechimea maximă la 6,4 salarii minime pe ecoonmie, respectiv 3.840 lei.
Primarul general al Capitalei ar putea avea un salariu mai mare decât senatorii şi deputaţii
Publicat la 30.06.2009, 17:25:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
