În mesajul publicitar apare un bărbat caucazian, de vârstă medie, cu o puşcă în mână, care promite să lupte pentru apărarea celui de-al doilea amendament al Constituţiei, ce garantează dreptul oricărui cetăţean american de a avea arme asupra sa. Imediat însă, bărbatul cere generalizarea verificărilor de identitate şi de antecedente judiciare înaintea oricărei achiziţionări de arme, " pentru ca infractorii şi bolnavii mintal periculoşi să nu poată să şi le poată procura'.
Mesajul publicitar va fi difuzat luni pe ecranele televizate şi va viza 12 state ai căror senatori vor putea să se pronunţe în favoarea unei legislaţii federale privind controlul armelor. Printre acestea se află Ohio, Pennsylvania, Carolina de Nord şi Arizona.



