Acuzaţi că împiedicau traficul în zonă, primarul Vincent Gray şi alţi 40 de oameni au fost luaţi în custodie de poliţiştii care supravegheau manifestaţia. Ulterior, Gray a fost eliberat după ce fiica sa a plătit cauţiunea în valoare de 50 de dolari.
Cei aproximativ 300 de protestatari reproşau Congresului impunerea de noi restricţii asupra bugetului local. Mai exact legislativul american poate opri finanţarea unor programe ale oraşului Washington, fără să consulte primăria.


