Reprezentanţii ambelor economii consideră că au atins punctul cel mai de jos al căderii şi constată cu bucurie că sistemele bancare s-au stabilizat.
În ciuda acestor semne pozitive, problemele puse de reluarea urcuşului sunt mari.
“Redresarea economiei este pe drum, dar acest drum va fi mai lung şi mai anevoios decât ne-am fi dorit”, comentează Tom Hoenig, preşedintele Rezervei Federale a statului Kansas, citat de Kansas Ciy Star.
În accepţiunea sa, "redresare" ar însemna o schimbare majoră a fundamentelor economice, şi în niciun caz o revenire la datul de dinaintea Marii Recesiuni.
Tom Hoenig a avertizat asupra faptului că economia americană este în continuare "fragilă", iar riscul repetării unor şocuri nu a dispărut.
Politicile prin care administraţia şi celelalte autorităţi federale urmăresc stimularea creşterii economice dau până acum rezultatele scontate, iar menţinerea acestora atât timp cât este nevoie reprezintă un fapt esenţial. Referindu-se la momentul în care s-ar putea renunţa la aceste măsuri de criză, Hoenig spune simplu: “Atunci când vom fi suficient de însănătoşiţi”. Un alt reprezentant al Rezervei Federale, Mary Daly, remarcă faptul că efectele recentului cerc vicios, prin care pierderile băncilor au condus la îngreunarea accesului la creditare şi la cheltuieli de consum mai reduse, se atenuează, iar în ceea ce priveşte recuperarea economiei americane, aceasta este aşteptată să înceapă în trimestrul al treilea din 2009.
Redresarea va fi însă - subliniază analista, citată de Reuters, informaţie preluată de Mediafax - “graduală şi extrem de înceată”.
Produsul Intern Brut al Statelor Unite, exprimat în termeni reali, ar trebui să avanseze cu 1% în trimestrul al treilea din 2009, urmând ca, până la sfârşitul anului, ritmul să se accelereze.
Continuarea acestui trend de îmbunătăţire a situaţiei economice "depinde, în parte, de piaţa muncii, care continuă să se deterioreze", consideră Mary Daly.
Numărul şomerilor şi al celor care sunt nevoiţi să lucreze cu jumătate de normă este la cel mai ridicat nivel din 1982 şi urmează să mai crească până la sfârşitul anului. Economia Statelor Unite s-a contractat în primul trimestru cu 5,7%, într-un ritm inferior estimărilor guvernamentale, de 6,1%.
În Japonia, problema are date puţin diferite. Japonia a suferit cea mai severă contracţie de după război, în primul trimestru al acestui an, de 14,2%.
Redresarea este aşteptată să înceapă în a doua jumătate a acestui an.
“Condiţiile de bază ale economiei nipone au încetat să se mai deterioreze”, a indicat banca Japoniei.
În ciuda acestui anunţ, care, la o primă lectură, ar putea fi numit optimist, instituţia a declarat că va extinde programul său de creditare de urgenţă până la finele anului. “Condiţiile financiare se îmbunătăţesc, dar companiilor le este încă destul de greu să obţină credit”, a precizat ieri, citat de Bloomberg, guvernatorul Masaaki Shirakawa, în momentul publicării deciziei.
Primele două economii ale lumii văd departe ieşirea din criză
Publicat la 15.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
