După un an de la incendiul izbucnit la Spitalul din Piatra Neam, în urma căruia au murit 10 pacienți intubați, bolnavi de Covid 19, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că în 25 octombrie, 2021, șase foști manageri ai spitalului, șeful Secției ATI și două asistente au fost puși sub acuzare pentru ucidere, vătămare și distrugere din culpă. Și spitalul ca persoană juridică a fost pus sub acuzare pentru plata despăgubirilor către victime. Foștii manageri și șeful de la ATI sunt acuzați că nu au luat măsurile necesare pentru evitarea pericolelor după ce spitalul a fost desemnat unitate COVID. Asistentele sunt acuzate că au aprins o candelă la căpătâiul unui bolnav și au lăsat-o nesupravegheată în condițiile în care exista risc de explozie din cauza instalațiilor de oxigen. Este pentru prima dată când procurorii spun oficial, clar, că sursa incendiului de la Piatra Neamț a fost o candelă care a alimentat oxigenul din încăpere. 9 persoane au decedat în incendiul de anul trecut de la Piatra Neamț. Potrivit comunicatului „s-a dispus continuarea urmăriririi penale față de 11 suspecți, mai precis 10 suspecți, persoane fizice, precum și față de persoana juridică Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, după cum urmează:  Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de manageri interimari ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în perioada 31.03.2020-17.11.2020, în contextul epidemiei COVID 19 şi declarării unităţii sanitare ca unitate suport COVID, ar fi organizat impropriu activitatea specifică la nivelul spitalului prin aceea că nu ar fi realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă, produsă la nominalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în categoria spitalelor suport COVID 19. Această schimbare a inclus adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi. Suspecții nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii, cu consecința incendierii salonului 240 ATI care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.

Această lumânare tip candelă ar fi constituit sursă de inițiere a focului cu consecința incendierii salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic , degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.

Această adresă au folosit-o prin transmiterea la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamț, unde a fost avută în vedere la efectuarea lucrărilor medico-legale privind decesul a două persoane, în scopul de a îngreuna urmărirea penală.

– nu a realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă care s-a produs la nominalizarea sa în categoria spitalelor suport COVID 19 şi adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată pacienţilor COVID 19, implicit creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi aceşti bolnavi, şi nu a stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea şi sănătatea la Secţia ATI în noile condiţii;

– nu a luat măsuri de procedurare a unor activități, apte să conducă la o ventilaţie în saloanele ATI, care să asigure securitatea în muncă şi sănătatea personalului medical şi a pacienţilor, precum și la o asistență medicală suport în cazul întreruperii alimentării cu gaze medicinale;

Consecința acestor măsuri a constituit-o incendierea salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale.

Suspecților  li s-au adus la cunoștință, în cursul zilei de 28 octombrie 2021, atât calitatea procesuală cât și acuzațiile.”

„Continuarea urmăririi penale reprezintă etapa procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 

Trebuie menționat că în cazul incendiului de la Piatra Neamț s-au făcut peste 100 de audieri și au fost ridicate mii de documente de la spital. Șase expertize de specialitate au ajuns până acum la dosar. Sursa foto: Exploziv TV Neamț