Valoarea totala a celor patru proiecte (constructia Autostrazii Cernavoda-Constanta, construirea variantei de ocolire a municipiului Constanta, reabilitarea a 94,718 kilometri de drum, reabilitarea si construirea a 25 de poduri si 155 de podete si reabilitarea unui pasaj pe DN 24 si DN 24B, finalizarea digului de larg in Portul Constanta, care necesita prelungirea cu 1.050 de metri a digului de nord) este de aproximativ 893 mil.euro. Secretarul de stat din MEF, Eugen Teodorovici, a declarat ca Romania are nevoie de 20 mld. euro pentru a asigura o infrastructura de transport la standarde europene. Potrivit secretarului de stat din MT, Barna Tanczos, trei dintre aceste proiecte sunt in evaluarea Comisiei Europene, valoarea totala a finantarii UE fiind de 250 mil.euro.
Dintre cele patru proiecte majore prezentate de CNADNR, constructia Autostrazii Cernavoda-Constanta are un buget total de peste 413 mil.euro. Un alt proiect este construirea variantei de ocolire a municipiului Constanta, bugetul total fiind de peste 191 mil.euro, din care 86 mil. euro - alocate din imprumutul BERD, iar peste 52 mil. euro reprezentand contributia Comisiei Europene si diferenta de la buget. De asemenea, un al treilea proiect, care a fost depus de Compania de Drumuri la sfarsitul lunii octombrie, cuprinde reabilitarea a 94,718 kilometri de drum, reabilitarea si construirea a 25 de poduri si 155 de podete si reabilitarea unui pasaj pe DN 24 si DN 24B. Bugetul total al proiectului este de 145 mil.euro. Finalizarea digului de larg in Portul Constanta, care necesita prelungirea cu 1.050 de metri a digului de nord, este un proiect depus in septembrie, avand o valoare de aproape 144 mil. euro.

