Căderea leului nu va fi singurul efect negativ al suspendării acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Am putea asista şi la o respingere a ofertelor băncilor la licitaţiile pentru titluri de stat, pe fondul randamentelor în creştere, a declarat analistul-şef al BCR Eugen Sinca, vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
"Dacă ne uităm la istoria relaţiilor dintre România şi FMI vedem că acordurile au evoluat după un tipar 'stop and go', ceea ce înseamnă că avem încă un drum de parcurs în consolidarea reformelor într-un cadru instituţional bine definit. Pe termen foarte scurt am putea avea o depreciere a leului spre 4,50 lei/euro, aceasta fiind de altfel şi estimarea noastră pentru luna decembrie 2013", a explicat Eugen Sinca.
Citeşte şi: Biserica taie din nou faţa agenţiilor de turism
El a mai spus că pentru stabilitatea financiară a României, privită inclusiv din perspectiva nevoii de a avea cât mai rapid un buget de stat pentru 2014, ar fi de dorit ca acordul cu FMI să reintre în normal în următoarele săptămâni. În caz contrar nu vom mai avea o relaxare a politicii monetare prin reducerea rezervelor minime obligatorii la lei în 2014, ceea ce înseamnă că şi revenirea economică va suferi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că a decis să nu aprobe memorandumul vizând negocierile cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană din cauză că Guvernul şi-a asumat majorarea accizei la carburanţi cu 7 eurocenti/litru.
Citeşte şi: De unde vin 39 de miliarde de euro în România
Consiliul Director al FMI a amânat, în consecinţă, discutarea scrisorii de intenţie şi a Memorandumului de politici economice negociate cu Guvernul român până în martie. Documentele ar fi trebuit aprobate pe 18 decembrie. În ianuarie, o misiune a FMI vine la Bucureşti să analizeze situaţia.
După anunţul preşedintelui, premierul Victor Ponta a declarat că Acordul cu FMI este suspendat, iar ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea a spus, la Realitatea TV, că Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional nu mai este operaţional în condiţiile în care Memorandumul cu instituţia financiară internaţională nu se poate încheia dacă nu este semnat de preşedintele Traian Basescu. Voinea a arătat că în cazul în care această situatie se va prelungi, principala consecinţă va fi creşterea costurilor la care se va împrumuta România.

