Locul unde este plasată Grădina Capitol, pe strada Constantin Mille, este reprezentativă pentru cultura românească a secolului XX. Aici s-a desfăşurat prima proiecţie de film din Bucureşti, când publicul a putut vedea aceeaşi producţie-document “Voyage dans la lune”.

Primul science fiction din istoria cinematografiei, realizat în Franţa, urmăreşte povestea unei expediţii pe Lună, în urma căreia cosmonauţii sunt capturaţi de extratereştri, însă reuşesc să evadeze şi să se întoarcă pe Pământ.

Pe lângă filme, la Grădina Capitol vor fi programate lansări de carte, spectacole de dans şi expoziţii de fotografie.

Reunite în cadrul proiectului numit "Teatrul de Vară CAPITOL MMIX / © Save or Cancel", evenimentele sunt organizate de asociaţia Save or Cancel şi se vor desfăşura sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural Naţional, cât şi al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Municipiului Bucureşti.

Grădina Capitol va fi deschisă de marţi până sâmbătă, între orele 15.00 şi 23.00.