Procesul s-ar putea finaliza cu intrarea pe bursă a respectivelor companii IT , întrucât oficialii fondului nu exclud listarea, ca modalitate de ieşire din investiţie.

Circa 40 de milioane de euro vor intra în perioada urmatoare în ţările din Sudul şi Estul Europei, având ca ţintă companii din sectorul IT. Analiştii New Europe Venture Capital, primul fond cu profil specializat pe acest sector, consideră România şi Bulgaria ca principalele ţinte.

Piaţa de IT&C din Romania a fost de peste 1 miliard de euro în 2006, iar în 2009, se estimează ca va depăşi 1,5 miliarde de euro. În acelaşi timp, piaţa de IT&C din Bulgaria, înregistrează cel mai mare ritm de creştere din regiune. Pe aceste date s-au bazat analiştii fondului de investiţii când au decis să vină în România.

Gama de proiecte în care fondul poate deveni partener merge de la infrastructură şi aplicaţii web, până la proiecte de colectare, procesare şi analiză a informaţiilor, telecomunicaţii, sănătate şi servicii financiare.

Fondul va căuta să intre în acţionariatul primelor 8 – 10 companii IT din Romania şi Bulgaria, pentru a finanţa proiectele care prezintă potential. Fondul are un capital de 22 de milioane de euro, insa, prin procesul de subscriere care se derulează în prezent, se urmareşte strangerea a peste 40 de milioane de euro.

Valoarea minimă de investiţie va fi de circa o jumatate de million de euro pe proiect, iar maximul va fi de până la 15% din activele fondului. Fondul are o perioadă de investire de 3-5 ani, iar dezinvestirea se va face prin vânzarea participaţiilor către alţi investitori strategici. Oficialii fondului nu exclud însă listarea pe bursă, ca formă de a ieşi din investiţie.