O companie din Hong Kong a început testarea pe subiecţii umani a primului medicament creat vreodată exclusiv de inteligenţa artificială.
Insilico Medicine, un startup de biotehnologie din Hong Kong, a creat primul medicament la a cărui cercetare a fost folosită doar inteligenţa artificială.
Medicamentul este numit INS018_055 şi este folosit pentru tratarea fibrozei pulmonare idiopatice, o formă de boală pulmonară cronică.
„Este primul medicament creat în întregime de inteligenţa artificială generativă care a ajuns la studiile clinice umane de fază II”, spune Alex Zhavoronkov, fondator şi CEO al Insilico Medicine.



