"Comentezi? este formula pe care am gandit-o pentru a aduce personajele importante ale zilei in fata cititorilor Cotidianul.ro, iar intrebarile utilizatorilor cred ca vor duce la o discutie fara menajemente, care nu se poate vedea, in mod obisnuit, intr-o emisiune transmisa la televizor ", declara Costin Ilie, redactorul-sef Cotidianul.ro si moderatorul “Comentezi?”.
Prima editiei a videochatului “Comentezi?” – ce va putea fi urmarit la adresa http://cotidianul.ro/videochat - ii va aduce la aceeasi masa pe Alteta Sa Regala Principele Radu Duda, care si-a anuntat saptamana trecuta candidatura la presedintia Romaniei, pe Adrian Ursu si Costi Rogozanu, redactor-sef, respectiv redactor-sef adjuct ai ziarului Cotidianul.
Utilizatorii vor avea ocazia de a adresa in direct intrebari membrului Familiei Regale, opiniile si problemele ridicate de acestia fiind prezentate in timp real de Costin Ilie, moderatorul videochatului.
Principele Radu Duda a devenit membru al Familiei Regale in 1999, ca urmare a casatoriei cu Principesa Margareta a Romaniei. Este absolvent, printre altele, al Colegiului George C. Marshall din Germania (2003) si al John F. Kennedy School of Government - Universitatea Harvard (2004); si doctor in stiinte militare (Universitatea Nationala de Aparare Bucuresti).



