„Jandarmeria, altă prioritate care nu a apărut acum, de a dota această armă importantă a Ministerului cu mijloace şi echipamente de intervenţie, pentru că ei sunt foarte solicitaţi”, a declarat Carmen Dan și a precizat că un alt obiectiv al său este reformarea Poliției.
Întrebată ce reacţie a avut după ce a văzut imaginile din care reieşea că un jandarm loveşte cu pumnii mai mulţi protestatari din Piaţa Universităţii, ministrul a răspuns: „Am anunţat imediat să se facă verificări interne, ceea ce se şi întâmplă". Carmen Dan a spus că nu a fost finalizat raportul privind modul în care a acţionat Jandarmeria la protestul de duminica trecută, iar verificările interne continuă.





