"Am convenit cum să procedăm cu privire la o problemă foarte importantă pentru România, dar şi pentru noi, pentru că afectează activitatea CEDO. Sunt foarte multe cauze privind retrocedările proprietăţilor. Premierul român a afirmat ieri că Guvernul va solicita mai mult timp pentru a rezolva această problemă. (...) Am văzut nevoia pentru ceva mai mult timp pentru a analiza mai bine legea şi pentru a avea un dialog", a declarat Thorbjorn Jagland, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

 

El a susţinut că problema retrocedărilor trebuie să fie soluţionată adecvat, pentru a evita noi procese care vizează acest aspect.

 

"Nu vedem deocamdată nicio problemă majoră, dar este important să fie rezolvată adecvat, ca să nu mai existe noi solicitări la instanţele de aici şi apoi la CEDO. Această lege este extrem de importantă atât pentru voi, cât şi pentru noi şi vom avea cu trei-patru săptămâni mai mult decât a fost prevăzut de Curtea de la Strasbourg. Dar acum suntem în direcţia rezolvării acestei probleme", a spus oficialul Consiliului Europei.

 

România va solicita prelungirea cu o perioadă de trei săptămâni, maximum o lună a termenului de 12 aprilie, până la care ţara noastră trebuia să adopte o legislaţie adecvată privind regimul restituirii proprietăţilor, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, după întâlnirea, la Palatul Victoria, cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

 

El a adăugat că în cursul lunii aprilie responsabili din Guvernul României vor fi la Strasbourg şi vor discuta cu specialiştii Curţii Europene, în aşa fel încât forma finală a legii să fie conformă cu standardele acestei structuri.

 

"Vom face către Curte o cerere oficială în acest sens, iar responsabilii Guvernului României, începând de săptămâna viitoare, vor fi în contact direct la Strasbourg cu specialiştii Curţii. Important e ca soluţia finală adoptată să fie o soluţie bună şi o soluţie conformă cu practica Curţii Europene", a subliniat primul-ministru.

 

Pe 14 martie, la începutul şedinţei de Guvern, primul-ministru a anunţat că Executivul ar urma să îşi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pe 26 martie pentru proiectul de lege privind soluţionarea problemei retrocedărilor.