Situație dramatică în Germania, unde aproape 1000 de români au fost depistați pozitiv cu Covid-19. Un bilanț prezentat în urmă cu puțin timp de Ministerul Afacerilor Externe menționează că aceștia reprezintă două treimi din numărul angajaților aflați la locul respectiv de muncă.
Este tragedie în Germania. După ce inițial s-a spus că sunt aproximativ 600, numărul românilor infectați se apropie de 1.000 iar totul se întâmplă la cel mai mare abator din Germania. Ministerul Afacerilor Externe a arătat că sunt 996 de români bolnavi în rândul angajaților, adică două treimi din numărul total al lucrătorilor diagnosticați cu COVID-19 până acum. În cadrul companiei lucrează 3.969 de cetăţeni români.
Imediat s-a decis impunerea carantinei pe întreg teritoriul districtului Gutersloh până la data de 30 iunie 2020. Persoanele care se află în carantină au asigurate bunurile necesare, alimente şi produse de igienă, fiind instituită şi o linie telefonică dedicată acestora, cu informaţii disponibile şi în limba română.
În urmpă cu o zi a fost instituită carantina şi în districtul vecin Warendorf (Kreis Warendorf). La nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea niciunuia dintre cetăţenii români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul companiei respective, precizează MAE.




